Mărturia ciobanului care a ajuns primul la locul PRĂBUȘIRII ELICOPTERULUI MILITAR. „Ce am văzut aici nu mai vreau să văd niciodată în viața mea”

Mărturia ciobanului care a ajuns primul la locul PRĂBUȘIRII ELICOPTERULUI MILITAR. „Ce am văzut aici nu mai vreau să văd niciodată în viața mea

Un elicopter militar IAR-330 Puma Socat al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii s-a prăbușit într-o zonă împădurită din județul Sibiu, cu 10 persoane la bord. Din primele informații, se pare că aeronava ar fi luat foc în zbor. Opt persoane și-au pierdut viața, iar alte două au suferit arsuri grave și sunt transportate la Spitalul de Arși din București.

Ministrul Apărării Mircea Dușa a declarat că elicopterul se deplasa către un exercițiu militar în comun cu militarii americani, la baza de la Cincu, și venea de la baza aeriană 71 Câmpia Turzii. La locul accidentului s-au deplasat un elicopter SMURD și unul militar MEDEVAC, iar cazul a fost preluat de o echipă tehnică de anchetă și de Parchetul Militar, a mai spus Mircea Dușa.

Cei opt militari care și-au pierdut viața în accident. Sursa: MApN.

MApN a anunțat că cei opt militari care și-au pierdut viața în accidentul aviatic de vineri sunt comandorul Artur-Grigore Palfi, 46 ani, căsătorit, un copil, căpitanul medic Rareș-Cosmin Moldovan, 34 ani, căsătorit, un copil, căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, 29 ani, căsătorit, sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, 25 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. I Paul Bădescu, 41 ani, necăsătorit, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, 43 ani, căsătorit, doi copii, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, 33 ani, necăsătorit, un copil, și maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit.

Cei doi militari răniți, căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, 47 ani, și maistrul militar cls. I Valentin Bora, 41 ani, au fost preluați de echipaje SMURD și sunt, în prezent, internați în stare stabilă, conform MApN.

Un cioban, primul sosit la locul accidentului: „Era ceață de nu vedeai la zece metri în fața ochilor”

Un cioban din Stejăriș care a ajuns primul la locul accidentului aviatic povestește că a auzit elicopterul în zbor, fără a-l putea vedea din cauza ceții, după care a auzit o explozie și s-a îndreptat spre acea zonă, reușind să vorbească cu unul din răniți, care l-a întrebat unde se află.

Beniamin Pădure, cioban din satul sibian Stejăriș, este primul care a ajuns la locul accidentului aviatic, el povestind că nu vrea să mai vadă niciodată în viața lui ceea ce a văzut acolo.

Ciobanul se afla cu oile pe unul din dealurile din apropierea localității și spune că a auzit elicopterul în zbor, dar era ceață și nu l-a văzut. La scurt timp, a auzit o explozie și a văzut un fum negru.

„Era ceață de nu vedeai la zece metri în fața ochilor. Am auzit zgomot ca de elicopter sau avion, dar nu-l puteam vedea. Când am auzit explozia, am fugit cu colegul meu spre locul de unde a venit zgomotul. Când am ajuns lângă elicopter, am început să strigăm dacă ne aude cineva. Ne-a răspuns un bărbat și m-am dus lângă el, mi-a cerut apă, dar nu aveam la mine”, a spus pentru corespondentul MEDIAFAX Beniamin Pădure.

El spune că bărbatul era plin de arsuri pe mâini, pe corp și pe picioare, dar era conștient.

„M-a întrebat unde suntem și i-am explicat că între Stejăriș și Mălâncrav. A luat telefonul și și-a sunat șeful și i-a zis că elicopterul s-a prăbușit și i-a explicat unde”, afirmă el.

Beniamin Pădure povestește că, la o distanță de aproximativ 15 metri de primul rănit, l-au auzit gemând pe al doilea.

„Cel de-al doilea era tăiat rău pe față și ars peste tot. Ce am văzut aici nu mai vreau să văd niciodată în viața mea și nici nu cred că voi uita vreodată”, afirmă ciobanul.

El povestește că ulterior a văzut, în jurul elicopterului, pe o rază de circa 30 de metri, și celelalte victime.

Beniamin Pădure spune că el a rămas la locul accidentului până când au venit salvatorii, iar colegul său a plecat cu oile.

Cei doi răniți, aduși la București

Vicepremierul Gabriel Oprea s-a deplasat la locul accidentului. Conform MAI, în jurul orei 10.50 s-a primit un apel la 112, care a anunțat accidentul în zona localității Mălâncrav, județul Sibiu. Împreună cu Oprea merg o echipă de procurori militari și una de criminaliști din Poliția Română. De asemenea, ministrul Apărării Mircea Dușa a mers la locul accidentului.

Imediat ce a fost anunțat accidentul, s-a activat Centrul Operațional de Comandă al Guvernului României și Centrul de Comandă al MAI pentru coordonarea acțiunilor de salvare a supraviețuitorilor și cercetarea condițiilor în care a avut loc accidentul, conform MAI.

Cei doi răniți au fost transportați la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș, ei având arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului., unul dintre ei având și fracturi la mâini și contuzie toraco-abdominală. Cei doi au vârste cuprinse între 35 și 40 de ani.

Cei doi au fost aduși la Spitalul de Arși din București, cu un avion militar Spartan, întrucât au arsuri de gradele II și III pe 40% din suprafața corpului. Cei doi răniți au ajuns la Baza Aeriană 90 Otopeni în jurul orei 18.00.

Procurorii și medicii legiști lucrează la identificarea cadavrelor

Procurorii militari și medicii legiști aflați la locul prăbușirii elicopterului în județul Sibiu lucrează la identificarea cadavrelor, căutând acte și lucruri personale, anchetatorii afirmând că, atunci când condițiile meteo vor permite, vor fi ridicate și analizate componentele aeronavei.

Potrivit procurorului șef al Parchetului Militar Cluj, Viorel Siserman, ancheta este încă în fază incipientă, iar vineri o echipă de specialiști formată din procurori militari și medici legiști lucrează la procedura de identificare a cadavrelor, în zona unde s-a prăbușit elicopterul, urmând ca apoi să fie analizate componentele aeronavei prăbușite.

„Elicopterul s-a prăbușit într-o zonă greu accesibilă, acolo se lucrează încă la identificarea cadavrelor, este o procedură greoaie, căutăm lucruri personale, acte de identitate și orice elemente care ne ajută să îi identificăm pe cei opt militari care și-au pierdut viața. Urmează ca apoi cadavrele să fie transportate la Institutul de Medicină Legală Sibiu. Se iau în calcul toate circumstanețele care ar fi putut duce la prăbușirea elicopterului. Vom analiza componentele aeronavei, ce a mai rămas din aceasta, deoarece epava este carbonizată”, a declarat, corespondentului Mediafax, Viorel Siserman.

Potrivit acestuia, ancheta se derulează greu din cauza condițiilor meteo nefavorabile – ceață și temperaturi scăzute – urmând ca imediat ce timpul va permite epava să fie transportată într-un loc special, destinat unei astfel de proceduri.

„Va fi ridicat absolut tot ce se găsește la locul prăbușirii elicopterului, elementele vor fi transportate, imediat ce timpul și mersul anchetei ne vor permite, într-un loc unde vor putea fi analizate de specialiști. Nu putem vorbi deocamdată de o cauză probabilă a accidentului”, a spus Viorel Siserman.

Unul dintre răniți a sunat la 112. Pădurari: Elicopterul e un „morman de scrum”

Reprezentanții Parchetului Militar cercetează locul accidentului aviatic din județul Sibiu, situat între mai multe dealuri, la 45 de minute de mers cu tractorul de satul Stejăriș, cel puțin o sută de reprezentanți ai autorităților fiind în zona epavei elicopterului – un morman de fiare și cenușă.

Împrejurările în care s-a prăbușit elicopterul militar sunt cercetate într-un dosar penal deschis la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj.

Elicopterul militar s-a prăbușit în zona satului Stejăriș, între dealuri, la o distanță de aproximativ 45 de minute de mers cu tractorul de localitatea Stejăriș, transmite corespondentul Mediafax.

Locul accidentului este împânzit de anchetatori, fiind permis accesul doar membrilor echipelor de investigație. Întreg perimetrul este păzit de jandarmi, iar dealurile sunt împânzite de cel puțin o sută de persoane – reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Armatei, Salvamontului și ai Parchetului Militar.

De la distanța de circa o sută de metri, până unde au voie jurnaliștii să se apropie, din elicopterul prăbușit se văd doar câteva resturi de fiare și un morman de cenușă care fumegă.

Reprezentanții Parchetului Militar adună probe de la locul accidentului, cercetarea desfășurându-se atât lângă epavă, cât și pe dealurile din jur, în încercarea de a găsi toate probele necesare.

La locul accidentului aviatic s-au aflat și miniștrii Gabriel Oprea și Mircea Dușa, care au spus că unul dintre răniții din elicopter a fost cel care a sunat la 112 să anunțe accidentul.

Cei doi miniștri, care de la locul accidentului au plecat la Târgu Mureș, unde au fost duși cei doi răniți, au anunțat că se fac toate demersurile necesare pentru a fi anunțate familiile victimelor.

Primarul comunei Iacobeni, Ioan Cori, a declarat, corespondentului Mediafax, că a fost sunat de reprezentanții ISU pentru a fi anunțat de producerea accidentului și i-a fost cerut sprijinul pentru a fi identificată zona și pentru a se acorda primul ajutor.

Imediat după aceea, primarul a cerut ajutorul Ocolului Silvic, iar mai mulți pădurari cu mașini de teren au pornit spre zona indicată pentru a localiza epava.

„M-au sunat imediat și mi-au zis că au găsit zece victime și că elicopterul nu e decât un morman de scrum care fumegă”, a spus Ioan Cori.

Potrivit acestuia, cele două persoane rănite au fost coborâte în satul Stejăriș cu o mașină de teren de către doi localnici din satul Mălâncrav.

Martorii spun că înainte să se prăbușească elicopterul zbura la altitudine joasă, iar la un moment dat a lovit crengi ale copacilor și a intrat în derivă, după care s-a învârtit de câteva ori în aer și s-a prăbușit în flăcări.

Meteorologii nu cred că accidentul a fost cauzat de fenomene meteo

„La Dumbrăveni, care era stația cea mai apropiată, la ora aceea nu era niciun fenomen. Erau nori cu plafonul la 600 de metri. Vizibilitatea era mai mare de 10 kilometri. Cauza nu cred că a fost de natură meteo, dar la Nord, elicopterul zbura dinspre Câmpia Turzii spre Cincu. Pe lângă zona Târnăveniului, a trecut prin precipitații mixte. La Târnăveni era lapoviță și ninsoare, dar el s-a prăbușit la 20 de kilometri după. Deci a trecut de Târnăveni unde era lapoviță și ninsoare, a trecut prin Dumbrăveni sau pe lângă, unde nu era nimic. Vizibilitatea era bună”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Udo Reckerth, meteorolog previzionist de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.

Înzestrarea Armatei, la pământ. Forțele aeriene pierd al 4-lea SOCAT

Armata Română a pierdut astăzi al patrulea elicopter IAR-330 Puma SOCAT, într-un accident aviatic. Celelalte trei aeronave s-au prăbușit în județul Bacău, în martie 2013, în județul Argeș, în noiembrie 2007 și în județul Dâmbovița, în 2001.

Forțele Aeriene Române aveau inițial în dotare 25 de astfel de elicoptere de atac, specializate pe misiuni antitanc, care sunt cele mai avansate din dotarea Armatei, care a mai avut de-a lungul timpului și peste 100 de exemplare din versiunea simplă, IAR-330 Puma.

Aceste elicoptere au început să fie produse la IAR Brașov, sub licență din Franța, iar sistemul SOCAT (Sistem Optronic de Cercetare și Anti-Tanc) a fost instalat începând din 1996 pe 25 de elicoptere IAR-330 Puma, de către firma israeliană Elbit Systems, cu care s-a semnat un contract în 1995. În 1998, primul elicopter modernizat cu SOCAT a zburat oficial în România. Programul de modernizare a elicopterelor s-a încheiat în 2005.

Într-o formă de lucru a Cartei Albe a Apărării, document care evaluează starea Armatei și politicile de acțiune și înzestrare pe anii următori, apărută în presă în 2013, se arăta că forțele armate române au o capacitate operațională „redusă”, din mai multe motive: „echipamentele majore sunt nefuncționale în proporție de 60%, cu tendințe de agravare”, „ca urmare a subfinanțării mentenanței, starea de operativitate a tehnicii de aviație și de apărare aeriană cu baza la sol a atins un prag critic”.

Imagini în direct de la locul accidentului:

sursa oradesibiu.ro

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?